In cele ce urmeaza, difuzez pe aceasta cale un fragment dintr-un comunicat primit azi de la MCTI.
România a obţinut premiul întâi la concursul european „Ziua Siguranţei pe Internet 2008”
România a obţinut premiul întâi la Concursul European „Ziua Siguranţei pe Internet 2008”, a anunţat astăzi, 12 februarie 2008, secretarul de stat pentru IT din cadrul MCTI, Zoltán Somodi, la festivitatea de premiere a câştigătorilor etapei naţionale a competiţiei cu acelaşi nume. Concursul a fost organizat de Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi consorţiul Sigur.info pe trei categorii de vârstă, urmărind conştientizarea în rândul copiilor a riscurilor prezentate de navigarea nesupravegheată pe Internet.
Proiectul României, intitulat „Sunt doar un copil”, a fost realizat de 18 copii cu vârste cuprinse între 5-10 ani, de la colegiul gimnazial Zaharia Boiu din Sighişoara, judeţul Mureş. Lucrarea s-a remarcat prin creativitate, caracter ludic, reflectarea temei şi originalitate. Este prima oară când România a participat la această competiţie europeană, ajunsă la cea de-a cincea ediţie, tema de anul acesta fiind „Viaţa online este cea pe care o faci tu!”
Inchei citatul subliniind penibilitatea demersului, situatiei si "caracterului ludic" al proiectului. A! Titlul mi-a placut cel mai mult.

Comentarii